Radiotelescopul

Radiotelescopul este un instrument astronomic de măsură prevăzut cu antene speciale, metalice, folosit la recepţionarea şi la studierea undelor radio cuprinse între frecvenţele de la câţiva kHz până la 3 GHz, emise de unele corpuri cereşti.
Cea mai mare antenă parabolică monolitică o deţine radiotelescopul de la Arecibo, Puerto Rico, cu un diametru de 300 m.
Undele radio din univers (mai precis din Calea Laptelui) au fost descoperite în anul 1932 de către fizicianul american Karl Guthe Jansky (1905 - 1950); acest eveniment a determinat dezvoltarea radioastronomiei.
In cinstea lui a fost denumită unitatea de măsură pentru densitatea spectrală a fluxului de radiaţie folosită în radioastronomie ("Unitatea Jansky"):

Deoarece pe atunci această descoperire n-a avut un ecou deosebit în lumea astronomilor, primul radiotelescop a fost construit abia în anul 1937, şi anume de către inginerul american Grote Reber (1911 - 2002) din Wheaton, Illinois. În cinstea lui asteroidul 6886 a fost denumit "Grote".
În 1956 se construieşte în Germania primul radiotelescop mobil (cu un diametru al antenei de 25 m), supranumit „Stockert” (Astropeiler), lângă localitatea Eschweiler din regiunea Eifel (din 1999 obiect de muzeu).

 Date tehnice

Focarul format într-o antenă parabolică

Cele mai multe radiotelescoape au o antenă din metal parabolică, care joacă rolul unei oglinzi concave, concentrând prin reflexie, într-un focar, undele recepţionate. Azi radiotelescoapele constau din mai multe antene parabolice (engl. array = ordonare, aşezare, serie, câmp, reţea). Antenele dintr-un array sunt cuplate între ele, astfel încât suprafaţa tuturor antenelor sale constituie o suprafaţă totală mare. Avantajul este că pot fi observate concomitent mai multe obiecte (surse) cereşti. Azi astfel de radiotelescoape obţin imagini de o rezoluţie comparabilă cu imaginile telescopului optic.
Există radiotelescope fixe (fixate permanent spre zenit) dar şi mobile, care pot fi rotite, mărind cosiderabil domeniul de recepţie. Calitatea rezultatelor obţinute e influenţată nu numai de diametrul antenei, dar şi de sensibilitatea instrumentelor care detectează impulsurile primite. În timp ce telescoapele mari pot recepţiona unde radio cu lungimile de undă cuprinse între metri şi câţiva centimetri, telescoapele mai mici, ca de exemplu telescopul IRAM din Spania sau KOSMA din Elveţia cu diametrul antenei de 30 m, pot recepţiona unde cu lungimi de ordinul milimetrilor.
Radiotelescoapele sunt utilizate şi la observarea corpurilor cereşti lansate de om, prin recepţionarea datelor emise de sondele spaţiale îndepărtate.

Radioteleskop-Array (Ryle Telescope interferometer, Universitatea Cambridge)

Radiotelescoape mai importante

Cel mai mare radiotelescop fix din lume este telescopul rusesc RATAN 600 din Republica Karaciai-Cercheză, iar cel mai mare radiotelescop mobil din lume (proporţiile antenei: 100 x 110 m) este Robert C. Byrd Green Bank Telescope, aparţinând observatorului Green Bank Observatorium din West Virginia, SUA; pe locul doi urmează radiotelescopul de 100 m al institului radioastronomic Max Planck din Bonn, Germania, care este amplasat în apropiere de cartierul Effelsberg al orăşelului Bad Münstereifel din regiunea Eifel, Germania.
Cel mai mare radiotelescop cu lungimi de undă de ordinul milimetrilor este radiotelescopul de 50 m din statul federal mexican Puebla, iar cel mai mare radiotelecop array este Very Large Array din Socorro, New Mexico, SUA, format din 27 de telescoape fiecare cu un diametru de 25 m, amplasate sub forma literei Y.
Un proiect important al radioastronomiei este localizarea hidrogenului în univers ca indicator al existenţei unei galaxii. În emisfera sudică acest proiect este deja încheiat; cele mai multe date au fost găsite cu ajutorul radiotelescopului Parkes din Australia.

 Galerie de imagini

Very Large Array, New Mexico

Astropeiler de la Bad Münstereifel-Eschweiler Germania

100-m-Radiotelescopul Effelsberg Germania

Sonda spaţială Lunik-3